Raionul Călărași a primit în această lună un lot de 3200 de doze de vaccinuri antigripale, iar imunizarea a și început. Vaccinurile sunt într-o singură doză, încorporate în seringă specială, iar medicamentul a fost distribuit în toate cele nouă sectoare din raion, reieșind din planificarea pe care fiecare instituție medicală și-a făcut-o, transmite goodnews.md cu referire la expresul.md
Vera Lefter, medic epidemiolog la Centrul Sănătate Publică Călărași a declarat că dozele primite reprezintă doar 58% din necesar, așa că alte 2300 de doze ar urma să ajungă în cel mai scurt timp în raion. „Vaccinarea a început binișor, ținând cont de faptul că doar în primele trei zile avem deja 292 de pacienți vaccinați. Cei mai activi s-au dovedit a fi medicii de la Bravicea, care au vaccinat 62 de persoane în trei zile, dar și cei de la Pitușca, cu 45 de doze administrate”, ne-a spus Vera Lefter.
Potrivit dânsei, vaccinarea se face preponderent persoanelor cu risc sporit de îmbolnăvire: persoane cu maladii cronice, diabetici, bolnavi de tuberculoză, cei cu afecțiuni cardiovasculare, oncologice etc. Totodată, de administrarea vaccinului beneficiază și persoanele din contingente periclitante, cum ar fi: lucrătorii medicali, polițiștii, angajații azilurilor de bătrâni, angajații care trebuie să intervină în caz de situații excepționale, dar și asistenții și lucrătorii sociali etc.
Despre calitatea vaccinului administrat, medicul epidemiolog a spus că este una înaltă, fiind de proveniență olandeză și că ar fi bine ca toți pacienții să fie vaccinați în acest pre-sezon, pentru ca efectul să fie cel scontat. „Totul depinde de cât de implicați sunt lucrătorii medicali dintr-o localitate sau alta. Dacă aceștia își fac munca conștiincios și explică pacienților faptul că imunizarea împotriva gripei reduce riscul de îmbolnăvire, de apariție a formelor severe de boală și a deceselor, atunci lucrurile decurg de la sine. Acolo unde nu există implicare, cifrele sunt scăzute”, a conchis Vera Lefter.
NOTĂ: Gripa se manifestă prin febră, frisoane, astenie marcată, cefalee, dureri în globii oculari, rinoree sau nas înfundat, tuse, dureri în gât. Unii oameni pot avea vărsături și diaree, acest lucru fiind mai frecvent la copii decât la adulți.