Un bust închinat lui Vasile Stroescu, mare patriot şi filantrop român din Basarabia, artizan al Unirii de la 1918 şi primul preşedinte al Parlamentului României Mari, a fost inaugurat astăzi la Edineț, nordul Republicii Moldova.
La eveniment a participat Excelența Sa, domnul Petrișor Dumitrescu, Consul general al României la Bălți. Serviciul divin a fost oficiat de PS Antonie, Episcop de Bălți al Mitropoliei Basarabiei a Patriarhiei Române.
Înaintea Marii Uniri, Vasile Stroescu a construit şi reparat pe banii săi, 216 biserici ortodoxe şi greco-catolice româneşti şi 96 de şcoli româneşti în special în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, dar şi în Regatul României.
De asemnea, a finanţat Fondul Cultural Român din Transilvania, Asociaţia Astra, Fondul Ziariştilor Români din Transilvania, băncile private româneşti.
A fost primul mare donator pentru construcţia unei Catedrale Naţionale în București.
Efortul său financiar a depăşit efortul statului român pentru susţinerea instituţiilor şcolare şi bisericeşti din acea perioadă. Vasile Stroescu nu are egal în istoria naţională. Niciun alt român nu a pus vreodată la dispoziţia naţiunii şi statului român o avere personală atât de mare.
Crezul său s-a rezumat la următoarele: „Carte şi iar carte! Şcoli şi iară şcoli! Biserici şi iar biserici! Prin ele ne vom ridica sufletul şi vom fi stăpâni pe cunoştinţe, bogăţii ce nu se pot fura şi nu se pot gâtui… Eu îs cu totul la dispoziţiunea ţării şi a neamului meu cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată averea mea, eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea”.
Acest om merita să aibă sute de statui în faţa instituţiilor din toată ţara pe care le-a ctitorit şi susţinut financiar atunci când erau ameninţate cu dispariţia.
Ca primul preşedinte al Parlamentului României Mari şi singurul basarabean care a avut o funcţie atât de înaltă în istoria naţională, ar fi meritat să aibă o statuie, sau măcar un bust în faţa Parlamentului României. Din păcate, demersurile repetate adresate Ministerului Culturii și Identității Naționale în acest sens au fost ignorate, inclusiv într-un moment simbolic precum 2018, an în care am marcat Centenarul Marii Uniri, a scrie pe pagina sa de Facebook Constantin Codreanu.
Sursa: timpul.md