Prințul Harry va participa luna viitoare la încoronarea regelui Charles, a anunțat miercuri Palatul Buckingham într-un comunicat. Ducele de Sussex nu va fi însoțit de soția sa, Meghan, ducesa de Sussex. Ea va rămâne în SUA cu copiii cuplului, a adăugat palatul, potrivit CNN.
„Palatul Buckingham este încântat să confirme că Ducele de Sussex va participa la Serviciul de încoronare de la Westminster Abbey, pe 6 mai. Ducesa de Sussex va rămâne în California cu Prințul Archie și Prințesa Lilibet”, se arată în declarația palatului.