Small Robot Company a dezvoltat doi roboți, numiţi Tom, Dick şi Harry, pentru a scăpa terenul de buruienile nedorite cu o utilizare minimă de substanţe chimice şi utilaje grele. Startup-ul lucrează la distrugătorii săi autonomi de buruieni din 2017, iar în aprilie anul acesta l-a lansat pe Tom, primul său robot comercial, care este acum operaţional în trei ferme din Marea Britanie. Ceilalţi roboţi se află încă în stadiul de prototip, fiind în curs de testare.
Small Robot spune că robotul Tom poate scana 20 de hectare pe zi, colectând date care sunt apoi folosite de Dick, un robot de “îngrijire a culturilor”, pentru a distruge buruienile. Apoi este rândul robotului Harry să planteze seminţe în solul eliberat de buruieni, potrivit CNN.
Utilizând sistemul complet, odată ce va fi funcţional, fermierii ar putea reduce costurile cu 40% şi utilizarea de substanţe chimice cu până la 95%, spune compania.
Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, şase milioane de tone de pesticide au fost comercializate la nivel mondial în 2018, în valoare de 38 de miliarde de dolari. „Sistemul nostru le permite fermierilor să îşi repare solurile epuizate şi deteriorate de la o dietă de substanţe chimice”, spune Ben Scott-Robinson, cofondator şi CEO al Small Robot.
Cum funcţionează roboţii
Scott-Robinson spune că firma speră să lanseze sistemul său complet de roboţi până în 2023, care va fi oferit ca serviciu la un tarif de aproximativ 400 de lire sterline pe hectar. Robotul de monitorizare este plasat mai întâi la o fermă, iar roboţii de plivit şi de semănat sunt livraţi doar atunci când datele arată că sunt necesari. Pentru a dezvolta tehnologia de zapping, Small Robot a încheiat un parteneriat cu un alt start-up din Marea Britanie, RootWave. „Creează un curent care trece prin rădăcinile plantei, prin sol şi apoi înapoi în sus, ceea ce distruge complet buruienile”, spune Scott-Robinson. „Putem merge la fiecare plantă în parte care ameninţă plantele de cultură şi o putem elimina”. „Nu este la fel de rapid cum ar fi dacă te-ai duce să stropeşti întregul câmp”, spune el. „Dar trebuie să aveţi în vedere că trebuie să mergem doar în părţile din câmp unde sunt buruienile”. Plantele care sunt neutre sau benefice pentru culturi sunt lăsate neatinse. Small Robot numeşte acest lucru “agricultură per plantă” – un tip de agricultură precisă în care fiecare plantă este contabilizată şi monitorizată. Pe lângă reducerea utilizării de substanţe chimice, Small Robot doreşte să îmbunătăţească calitatea solului şi biodiversitatea. „Dacă tratezi un mediu viu ca pe un proces industrial, atunci ignori complexitatea acestuia”, spune Scott-Robinson. „Trebuie să schimbăm agricultura acum, altfel nu va mai fi nimic de cultivat”.
Sursa: ecopresa.md