În cadrul ședinței s-a discutat despre situația actuală din domeniul transportului de mărfuri care are un rol primordial în dezvoltarea infrastructurii, situația din domeniul operațiunilor de export-import, precum și a transportului de pasageri.
„Drept consecință a crizei provocate de pandemie, am constatat înrăutățirea gravă a situației în această ramură. Totodată̆, a fost menționat faptul că după̆ finalizarea epidemiei, problemele în domeniul respectiv, dar și în economie în ansamblu vor rămâne, iar restabilirea activității în regim normal va fi lentă.
I-am asigurat pe interlocutori că actuala conducere a țării cunoaște problemele din această ramură, dar și din alte domenii, iar săptămâna viitoare, după̆ dezbaterile organizate cu reprezentanții fiecărui domeniu, vom lansa un pachet de inițiative pentru fiecare sector al economiei”, se arată în mesajul președintelui.