Republica Moldova va fi gazda Olimpiadei Europene la Informatică pentru Juniori, în perioada 16-22 august.
La eveniment sunt așteptați concurenți din 26 de țări.
Ministrul Educației, Dan Perciun, a spus că la eveniment sunt așteptați 100 de elevi pentru a concura pentru titlul de cei mai buni elevi la informatică la nivel european.
Elevii vor fi însoțiți de 50 de profesori și zece membri ai comitetelor internaționale.
La Olimpiadă participă elevi din clasele a VIII-a și a IX-a.