Pașaportul Republicii Moldova a urcat de pe locul 92 pe locul 87 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Nomad Capitalist Passport Index pentru anul 2026. În edițiile din 2025 și 2024, Moldova s-a situat pe poziția 92.
Clasamentul evaluează 199 de state și teritorii, pe baza a cinci criterii: posibilitatea de a călători fără viză sau cu viză la sosire, sistemul fiscal, reputația internațională, condițiile privind dubla cetățenie și nivelul libertăților personale, transmite goodnews.md cu referire la infotag.md.
Potrivit indexului, Malta ocupă primul loc în clasament. Pe pozițiile următoare se află Grecia, Irlanda și România, care împart locurile doi și patru. În top 10 mai sunt incluse Cipru, Italia, Republica Cehă, Bulgaria și Noua Zeelandă.
Autorii clasamentului notează că metodologia utilizată pune accent nu doar pe mobilitatea internațională, ci și pe factori precum libertățile civile și atractivitatea generală a unui stat pentru cetățeni și investitori.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram