Cu ocazia Zilei Profesorilor, Primăria municipiului Chișinău a oferit diplome și premii mai multor pedagogi.
„Faimoși prin fapte, modești de fire și sinceri cu cei mai scumpi pe lume, copiii. Așa sunt dragii noștri profesori. Misiunea dvs., atât de importantă pentru comunitate, este acum mai mult ca niciodată resimțită ca fiind una de o importanță majoră.
Astăzi am participat la evenimentul festiv dedicat Zilei profesionale a Lucrătorului din Învățământ. În cadrul festivității au fost premiate cadrele didactice, participante la Concursul municipal „Pedagogul anului, ediția 2021”, a categoriile „Profesorul Anului”, „Învățătorul Anului” și „Educatorul Anului”. Premianților li s-au decernat trofee, diplome și premii bănești din partea Primăriei Chișinău. Pentru anul viitor ne propunem să dublăm premiile pentru profesori.
Participanții, prezenți la eveniment au putut vizualiza lucrările copiilor, în cadrul expoziției de artă, care a fost organizată de Centrele extrașcolare din municipiu. Concert a fost susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale și Capela Corală Academică „Doina””, a declarat primarul general Ion Ceban.
Edilul spune că a fi profesor este o vocație. „Această meserie este foarte importantă, mai ales în condițiile actuale. În virtutea atribuțiilor ce ne revin, autoritățile publice municipale din Chișinău, vă garantează susținerea și demersul mereu în suportul cadrelor didactice și a tuturor lucrătorilor din educație, în favoarea binelui comun. Municipiul Chişinău se mândreşte cu pedagogii săi, vă dorim cât mai multe realizări frumoase şi aprecieri la justa valoare din partea tuturor”, a conchis acesta.