Sportivii moldoveni au obținut o performanță remarcabilă în Portugalia, unde s-au desfășurat probele din cadrul Campionatului Mondial Universitar de lupte pe plajă. Competiția, care a reunit reprezentanți din peste 30 de țări, s-a încheiat cu clasarea Republicii Moldova pe primul loc în clasamentul acestei probe, incluse în premieră în programul oficial al campionatului.
Performanța istorică a fost adusădele delegației noastre prin efortul a trei studenți excepționali:
- Ion Berghi (student la USM) – medalia de aur la categoria de până la 70 kg;
- Gabriel Ojog (student la USM) – medalia de aur la categoria de până la 80 kg;
- Traian Căpățînă (student la UTM) – medalia de aur la categoria de până la 90 kg.
Succesul tinerilor luptători a fost apreciat la nivel național. Secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Sergiu Gurin, a transmis un mesaj de felicitare în care a subliniat că cele trei titluri mondiale și prima poziție în clasament reflectă munca titanică, perseverența și talentul incontestabil al sportivilor moldoveni.
La revenirea acasă, campionii au fost întâmpinați cu mult entuziasm pe Aeroportul Internațional Chișinău de rude, prieteni și colegi, care i-au felicitat pentru rezultatele excepționale ce aduc faimă Republicii Moldova pe plan internațional.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram