Cu prilejul sărbătorilor naționale și în anticiparea Zilei Limbii Române (31 august), Biblioteca Națională a Republicii Moldova a deschis oficial expoziția tematică „Identitatea Limbii Române în context european”, un omagiu adus limbii române ca parte esențială a identității culturale și naționale, dar și a patrimoniului european.
Deschisă publicului în perioada 25 august – 25 octombrie, expoziția reunește 280 de documente valoroase din colecțiile bibliotecii, grupate în compartimente tematice care reflectă originile, evoluția și recunoașterea internațională a limbii române – inclusiv statutul său de limbă oficială a Uniunii Europene din 2007.
Expoziția aduce în prim-plan lucrări semnate de mari clasici și savanți români, precum: Dimitrie Cantemir, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Iorga, Titu Maiorescu, Simion Mehedinți, Alexandru Graur, Eugen Coșeriu.
Alături de aceștia, sunt prezentate și opere ale unor scriitori basarabeni contemporani, traduse și apreciate în străinătate – Spiridon Vangheli, Vladimir Beșleagă, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, Tatiana Țîbuleac și Dumitru Crudu.
Expoziția explorează:
- Rădăcinile romanice ale limbii române
- Procesul istoric de formare și standardizare
- Recunoașterea la nivel internațional
- Contribuția culturală a basarabenilor în spațiul european
„Româna nu este doar o limbă – este un simbol al rezistenței, al apartenenței culturale și al vocației europene a poporului nostru”, transmite Biblioteca Națională în comunicatul oficial.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram