Atleta din Republica Moldova Zalina Marghieva s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, la proba aruncarea ciocanului. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării.
Potrivit MEC, sportiva a reușit această performanță în cadrul Turneului Internațional „Dionisopolis” din Bulgaria, unde a înregistrat rezultatul de 75.95 metri și a ocupat locul I. Normativul de calificare la Olimpiada de Vară este de cel puțin 74 de metri.
De asemenea, la competiția din Bulgaria, Zalina Marghieva a doborât și recordul național la această probă, pe care îl deținea tot ea din 2019, cu rezultatul de 74.74 metri.
Pentru Zalina Marghieva va fi a cincea participare consecutivă la Jocurilor Olimpice de Vară, un record pentru atletismul din Republica Moldova.
Participarea sportivei la Turneului Internațional „Dionisopolis” din Bulgaria a fost posibilă cu sprijinul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.
Până acum Republica Moldova și-a asigurat 13 cote de participare la Jocurile Olimpice de la Paris.
Foto: Mec.gov.md