Luptătoarea Mariana Draguțan a cucerit medalia de argint la Campionatul European de la București.
Ea a dispus de maghiara Roza Szenttamasi și poloneza Roksana Zasina, dar în finala categoriei de greutate 55 kg a cedat în fața româncei Andreea Beatrice Ana, transmite goodnews.md cu referire la IPN.
O altă luptătoare din Republica Moldova, Irina Rîngaci, a ratat calificarea în finală. Ea a fost învinsă în semifinale de Katerina Zelenîh, sportivă ce reprezintă România. Rîngaci va lupta pentru medalia de bronz în categoria de greutate 65 kg.
Anterior, luptătorii de stil greco-roman Artiom Deleanu (55 kg) și Victor Ciobanu (60 kg) au cucerit medaliile de aur și, respectiv, argint, la Europenele de la București.