Nu a existat niciun motiv de îngrijorare care ar fi motivat retragerea Wizz Air de pe piața de transport aerian din Moldova.
Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean la România TV când a fost rugat să comenteze dacă nu cumva este vorba de un joc politic pus la cale de premierul ungar Viktor Orban, care susține Moscova, transmite deschide.md.
Recean a răspuns că nu vrea să interpreteze decizia și că autoritățile moldovenești vor facilita un dialog onest și deschis pentru a rezolva situația.
“Nu dorim nicio interpretare, încercăm și noi să avem un dialog onest și deschis cu toate companiile pentru a înțelege de ce Wizz Air nu s-a simțit în siguranță atunci când a luat această decizie, dar cred cu tărie că putem calma situația și să-i facem pe agenții economici să se simtă stabili și în siguranță, astfel încât să poată continua să lucreze. Vrem să înțelegem ce a cauzat această percepție, pentru că nu a existat niciun motiv pentru o astfel de decizie”, a declarat Dorin Recean.
Rugat să comenteze dacă premierul ungar Viktor Orban se află în spatele acestei decizii, Dorin Recean a spus că nu dorește să intre în speculații și că scopul autorităților a fost să comunice cu compania.
“Nu vrem să facem astfel de presupuneri. Sarcina noastră este să comunicăm cu compania, să discutăm cu absolut toți agenții economici, să înțelegem care sunt preocupările lor, să le dăm asigurările necesare. Vom comunica întotdeauna în mod onest, deschis și vom explica atunci când există motive de îngrijorare și vom oferi soluții cu privire la modul în care aceste motive de îngrijorare pot fi depășite”, a declarat Dorin Recean.
Premierul a precizat că și alte companii străine continuă să opereze zboruri spre Republica Moldova și că autoritățile au semnat acorduri cu mai multe state privind deschiderea spațiului aerian. Premierul și-a exprimat încrederea că va crește concurența pe piața transportului aerian din Moldova.
Reamintim că, la 27 februarie, Wizz Air a anunțat că, începând cu 14 martie, va înceta toate zborurile spre și dinspre Chișinău din cauza evenimentelor recente din Moldova și a unui risc ridicat, dar nu inevitabil, în spațiul aerian al țării.