Primarul Ion Ceban a anunțat că Primăria Chișinăului alocă bani pentru a valorifica arheologia urbană pentru al doilea an consecutiv și că au fost aprobate curriculum-uri opționale de istorie locală pentru instituțiile de învățământ municipale. Acest lucru vine în contextul expoziției “Chișinău – o istorie necunoscută”, lansată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, care prezintă aspecte inedite ale istoriei orașului, de la vremurile preistorice până la începutul secolului al XIX-lea. Expoziția reunește o colecție de vase de gătit din lut, obiecte din sticlă, faianță, marmură și porțelan, unelte de muncă, țigle din lut, monede, documente și fotografii vechi, hărți, majoritatea expuse publicului larg pentru prima dată.
„Mă bucur că expoziția reunește un număr important de materiale arheologice şi izvoare scrise, care reflectă aspecte inedite ale istoriei Chişinăului din toate timpurile, începând cu vremurile preistorice, perioada antică, medievală și ajungând la perioada premodernă, începutul secolului al XIX-lea.
Toate aceste materiale constituie un tezaur istorico-cultural care reflectă trecutul Capitalei şi pun în valoare aspecte necunoscute ale istoriei, culturii, demografiei, relațiilor sociale, economice și politice ale Chișinăului.
La expoziţie avem şi o copie a primului document care atestă apariţia Chişinăului, la 17 iulie 1436.
Totuşi, cercetările efectuate în mai multe situri arheologice din diverse zone ale orașului (Valea Morilor, Biserica Măzărache, Biserica armenească, Piața Veche, lunca râului Bâc, Malina Mică, şoseaua Balcani), au demonstrat că localitatea are o istorie mult mai veche și mai bogată decât se credea anterior.
Istoria şi cultura ne fac mai responsabili pentru trecutul, prezentul și viitorul nostru.
Primăria Chişinău deja al doilea an consecutiv alocă bani pentru a valorifica arheologia urbană, fapt care nu s-a făcut anterior”, a declarat edilul.
Primăria Chişinău are o gamă largă de activităţi care va duce la cunoaşterea şi promovarea istoriei locale.
Astfel, la finele anului 2022, pentru instituţiile de învăţământ municipale, a fost aprobat curriculum opţional de istorie locală, Chişinău – oraşul meu drag.
Doritorii vor putea studia această disciplină de la 1 septembrie curent.
În anul 2022 a apărut prima monografie „Chișinăul de altădată”, proiect susţinut de Primăria municipiului Chişinău. Urmează alte 4 monografii din diferite perioade istorice ale orașului.