Primul târg de Crăciun din Chișinău se deschide în această săptămână. Potrivit informațiilor, vineri, 2 decembrie, în scuarul Teatrului de Operă și Balet va fi inaugurat „Sătucul de iarnă”.
Astfel, începând de vineri, 2 decembrie, până pe 5 ianuarie, între orele 10:00 și 23:00, vizitatorii vor putea vizita sătucul, transmite bani.md.
În prezent, a fost deja instalat și decorat pomul de Crăciun. De asemenea, se instalează atracții pentru copii și căsuțe pentru meșteșugari.
Așadar, nu ratați șansa să petreceți ziua de vineri într-o atmosferă plăcută în centrul Capitalei.