Cinci filme poloneze vor putea fi urmărite în cadrul Festivalului de Film Polonez CinePOLSKA desfășurat în perioada 17-20 noiembrie în Moldova. Producțiile cinematografice vor fi disponibile online, pe platforma TIFF Unlimited, menționează Institutul Polonez din București.
Anul acesta, CinePOLSKA aduce în prim-plan filmele care în edițiile precedente au fost cele mai apreciate de către publicul din România și Republica Moldova. Producțiile cinematografice pot fi vizionate gratuit, fără a fi înființat un cont pe platformă. Potrivit organizatorilor, filmele prezentate sunt adesea proiectate în avanpremieră în România și Republica Moldova, iar unele dintre ele pot fi văzute doar în cadrul acestui festival. Proiecțiile vor fi disponibile pentru publicul din România și Republica Moldova.
„Ediția de anul acesta înfățișează povești reale despre oameni aflați în fața unor alegeri dificile, care au trăit cu visuri și pasiuni mari sau datorită cărora au fost făcute progrese în lumea care ne înconjoară”, a spus Natalia Mosor, directoarea Institutului Polonez din București.
Una dintre producțiile prezentate în cadrul festivalului va fi drama bazată pe fapte reale despre viața unui tânăr condamnat pe nedrept, denumită „25 ani de nevinovăție”. Filmul „Domnul Jones” abordează istoria unui jurnalist tânăr care se pregătește pentru un subiect important – modernizarea rapidă a Uniunii Sovietice. Festivalul aduce în vizor și o biografie „Cel mai rapid, cel mai puternic” inspirată din viața sportivului Jerzy Górski. Va fi prezentat și filmul „Trupul” care descrie istoria unui procuror cinic și a fiicei sale care suferă de anorexie. Va putea fi vizionată și pelicula „Dumnezeii”, este un film despre viața profesorului Zbigniew Religa care a realizat cu succes primul transplant de inimă în Polonia anilor `80.