Filmul CARBON va fi proiectat în premieră mondială în cadrul celei de-a 70-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian, care este inclus în top 10 evenimente cinematografice din întreaga lume. Deschiderea Festivalului va avea loc vineri, 16 septembrie.
CARBON a fost selectat pentru proiectare în secțiunea New Directors. Anterior, două filme regizate de Emil Loteanu au fost distinse cu premii în cadrul Festivalului. Astfel, în 1972, filmul „Lăutarii” a primit Scoica de Argint și Premiul Special al Juriului, iar în 1976, filmul „Șatra” a obținut Scoica de Aur în cadrul aceluiași Festival.
Dumitru Roman, Ion Vântu și Adriana Bîtcă – actori ce au interpretat rolurile centrale în film, precum și regizorul Ion Borș, împreună cu echipa de producători, vor fi prezenți la premieră și la evenimentele de reprezentare a filmului CARBON în cadrul festivalului.
„Suntem onorați că am ajuns să participăm la un festival atât de prestigios și că avem posibilitatea de a reprezenta Republica Moldova aici. Ne bucurăm ce am ajuns pe harta cinematografică a lumii”, a declarat Ion Borș, regizorul filmului CARBON.
„Este un proiect la care întreaga echipă a lucrat cu multă dăruire, iar gândul că filmul va fi vizionat de regizori și producători de renume mă face să fiu mândră de ceea ce am reușit să creăm împreună. Sunt sigură că vom fi întâmpinați cu multă căldură și curioasă să văd reacția publicului”, spune Adriana Bîtcă, actrița care interpretează rolul Ileanei în filmul CARBON.
Festivalul Internațional de Film din San Sebastian a fost fondat în 1953 și a găzduit mai multe evenimente importante din istoria cinematografiei, cum ar fi premierele internaționale ale filmului Vertigo, de Alfred Hitchcock (care a participat la festival) și premiera europeană a filmului Războiul Stelelor. A fost primul festival la care a participat Roman Polanski și a contribuit la progresul carierelor profesionale ale unor cineaști precum Francis Ford Coppola, Bong Joon-ho și Pedro Almodóvar.
„Selecția în cadrul unui festival de „clasa A” face întotdeauna cinste, mai ales în cazul autorilor debutanți și cinematografiilor emergente. Este un prilej minunat de a ne bucura împreună pentru vizibilitatea internațională a unui produs moldovenesc și de a conștientiza că hotarele competiției au contur global, deci trebuie să investim continuu în dezvoltarea educației, culturii și antreprenoriatului creativ”, a declarat producătorul Sergiu Cumatrenco Jr.
Filmul CARBON, a cărui acțiune are loc în Moldova anului 1992, în nemijlocita apropiere de zonele „fierbinți” ale conflictului de pe Nistru, povestește istoria unui tânăr tractorist, Dima, care pornește într-o aventură absurdă, plină de situații penibile, în care eroul se ciocnește de indiferența, goana după profit și prostia oamenilor care îl înconjoară. Din toată această poveste, Dima învață un lucru important –„să fie Om!”, o lecție care, în cele din urmă, reușește să îi schimbe viața.
Printre actorii care fac parte din distribuție se numără Dumitru Roman, Ion Vântu, Igor Caras-Romanov, Adriana Bîtcă, Constantin Haret și Ion Coșeru. Filmările au durat 36 de zile și au avut loc în perioada august-octombrie 2020.
Premiera națională va avea loc pe 4 octombrie la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Începând cu 6 octombrie, CARBON va fi proiectat în rețeaua de cinematografe Cineplex și la Centrul Cultural ODEON.
Pentru mai multe detalii accesați carbonfilm.md
CARBON este o producție KANTORA FILM PRODUCTION (Moldova), YOUBESC CREATIVE
INSTITUTE (Moldova), PASCARU PRODUCTION (Moldova), MAYA FILMS STUDIO
(România), BADEAMIC (Moldova), YOUBESC AYA (România); în coproducție cu Nephilim
Producciones (Spania); cu suportul Centrului Național al Cinematografiei din Republica
Moldova, Friedrich Naumann Foundation For Freedom România și Moldova, Agenția Elvețiană
pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), TVA Logistics Inc. (SUA), Hermes NVC corp. (SUA),
Ministerului Apărării și Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, PRofile Agency;
sponsorizat de Deluxe Content Services Spain, Ad Hoc Studios, Dolby Iberia, No Problem
Sonido, BTEAM Pictures, Laserfilm Cine Y Video (Spania).