Capacitățile echipelor medicale au fost sporite. Toată logistica legată de înregistrarea persoanelor refugiate este efectuată de asistenții sociali ce activează in Chisinau, fiind implicate 8 echipe a câte 12 persoane. Anunțul a fost făcut de șeful adjunct al Direcției generale asistenta socială si sănătate, Boris Gilca, care a specificat ca si la capitolul asistenta medicală, zeci de specialiști sunt implicați NON-stop pentru gestionarea situației.
“În pavilioanele de la Moldexpo sunt 2 puncte medicale, întrucât cele mai multe persoane sunt aici. Medicii specialiști sunt de gardă 24 din 24, medici specialiști, medici de familie, medici pediatri. Suntem bine asigurați cu medicamente și produse farmaceutice”, a specificat Gilca.
Totodata, din prima zi si pana in prezent de recepționare a refugiaților, s-au atestat mai multe cazuri medicale, iar pacienții au fost redirecționati cu ambulanța la spitalele municipale și republicane.
“Am avut pacienți care au avut nevoie de recuperare, după drumul lung parcurs. În continuare, acele centre de plasament de pe teritoriul de pe municipiul Chișinău sunt în observare de către AMT din sectoarele respective. Acolo sunt zilnic posturile medicale, unde activează medici și asistente medicale”, a declarat Boris Gilca.
Este de menționat ca toate stocurile necesare de medicamente au fost suplinite. Asistența medicală este acordată tututor celor care au nevoie, inclusiv prin administrarea medicamentelor, gratuit. Într-o eventuală creștere a numărului de refugiați, rezervele de medicamente vor fi suplinite.