Primarul general, Ion Ceban aflat într-o vizită de lucru în România a avut o întrevedere cu Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și Vicepreședintele Senatului României, Paul Stănescu. Edilul a ținut să adreseze mulțumiri pentru sprijinul oferit de către România țării noastre.
„Am mulțumit pentru suportul pe care l-a ofert și îl oferă România – Republicii Moldova în diferite domenii, infrastructură, educație, social, cultură și altele. La fel, fiind vicepreședintele CALM, am ținut să mulțumesc în numele tuturor primarilor pentru grantul de 100 de milioane de euro suport pentru alte programe și proiecte noi pentru Republica Moldova”, a menționat edilul.
Totodată, au fost abordat subiectul colaborării dintre Chișinău și mai multe orașe din România dar și despre proiectul politic ce urmează a fi lansat în curând de către edilul capitalei.
„Am discutat despre numeroasele colaborări și proiecte pe care le are Chișinăul cu diverse orașe și regiuni din România și am pledat pentru extinderea acestora în Chișinău și suburbii. La fel, am abordat subiectul ce ține de lansarea și perspectivele Mișcării Alternativa Națională (MAN), dar și despre potențialul de colaborare cu partea română”, a conchis Ion Ceban.