Ceslav Panico a fost numit astăzi în funcția de Avocat al Poporului, pentru un mandat de șapte ani. Pentru candidatura acestuia au votat 57 de deputați. Tot în cadrul ședinței de astăzi, Panico a depus jurământul.
Ceslav Panico este licențiat în drept și magistru în drept civil. Acesta a fost membru al Consiliului pentru Prevenirea Torturii al Institutului de Reforme Penale, în cadrul căruia a participat la implementarea mai multor proiecte finanțate de organizații naționale și internaționale.
La concursul pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului au participat, în total, șapte persoane.
Fotoliul de Avocat al Poporului a rămas vacant la 9 decembrie 2021 după ce Natalia Moloșag a depus cerere de demisie.
Sursa: moldpres.md