Sportivul moldovean Maxim Iuhnevici a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial de sambo pe plajă, competiție desfășurată pe litoralul orașului Caraguatatuba din statul brazilian São Paulo.
Singurul reprezentant al Republicii Moldova la acest turneu s-a impus în finala mică a categoriei de până la 88 de kilograme în fața costaricanului Esteban Brenes, urcând pe treapta a treia a podiumului alături de kazahul Azat Kuanov.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram
La ediția din acest an a Campionatului Mondial de sambo pe plajă s-au reunit aproximativ 75 de sportivi de elită din 24 de țări.
Aceasta este a doua distincție majoră obținută de Iuhnevici în competițiile internaționale din acest sezon, după ce anterior a cucerit bronzul și la Campionatul European de sambo printre seniori. Participarea sa la competiția din America Latină a fost susținută financiar de Ministerul Educației și Cercetării.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram