În Republica Moldova vor fi construite zece posturi noi de pompieri voluntari, în timp ce alte zece stații existente urmează să fie renovate. Aceste acțiuni fac parte dintr-un proiect amplu care urmărește să consolideze capacitatea de reacție a comunităților în fața situațiilor de urgență.
Pompierii voluntari vor beneficia de instruire gratuită, inclusiv cursuri pentru obținerea permisului de conducere categoria C, astfel încât să poată interveni mai rapid și eficient în cazuri de incendii sau alte pericole.
În satul Scoreni, raionul Strășeni, funcționează deja un post de pompieri voluntari format din 12 membri activi, inclusiv primarul localității. Echipa intervine frecvent în incendii de vegetație și alte situații de urgență, mai ales în sezonul cald. Pentru a le susține activitatea, se va construi o anexă cu baie, vestiar și sală de instruiri.
La Mereni, un alt post de pompieri voluntari deservește patru sate din apropiere. În anul precedent, echipa a intervenit în zece incendii, majoritatea cauzate de vegetația uscată. Pentru a îmbunătăți condițiile, pompierii vor primi un spațiu modular care va servi drept vestiar și sală pentru instruiri și activități de prevenție.
Acest proiect își propune nu doar extinderea rețelei de posturi voluntare, ci și dotarea acestora cu echipamente moderne și sisteme de comunicare avansate, contribuind astfel la creșterea siguranței cetățenilor din întreaga țară.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram