Pe 23 aprilie 1400, în urmă cu exact 625 de ani, Alexandru cel Bun urca pe tronul Țării Moldovei. A fost primul voievod moldovean cu o domnie lungă și stabilă – 32 de ani – timp în care a reușit să mențină țara departe de conflicte majore și să consolideze structura administrativă și religioasă a statului.
Un voievod al păcii și al echilibrului
Strănepot al întemeietorului Moldovei, Bogdan I, și bunicul lui Ștefan cel Mare, Alexandru cel Bun a venit la conducere cu sprijinul militar al domnitorului Valahiei, Mircea cel Bătrân, care dorea un aliat sigur la Suceava. L-a înlocuit pe fratele său, Iuga Ologul, și a început o domnie caracterizată prin echilibru diplomatic între marile puteri ale vremii – Polonia și Ungaria.
Alexandru cel Bun a fost un lider abil, reușind să evite implicarea în conflicte externe și să pună bazele unei structuri administrative solide. La finalul domniei sale, Moldova avea 24 de ținuturi, iar orașele se bucurau de autonomie, locuitorii putându-și alege propriii conducători.
Recunoașterea Mitropoliei Moldovei
Una dintre cele mai importante realizări ale domnitorului a fost recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. În anul 1400, Iosif Mușat, unchiul voievodului, a devenit primul mitropolit al Moldovei, marcând o etapă esențială în consolidarea bisericii ortodoxe locale.
Tot în această perioadă au fost înființate principalele dregătorii domnești, precum logofătul (șeful cancelariei), vornicul (membru al sfatului domnesc), spătarul (comandant militar) sau vistiernicul (responsabil financiar).
Sprijin pentru comerț și dezvoltare urbană
Domnitorul a încurajat dezvoltarea economică, iar în anul 1408 a emis un privilegiu comercial pentru negustorii polonezi. În acest document este menționat și orașul Iași – una dintre primele atestări documentare ale capitalei istorice.
Familia domnitorului
Alexandru cel Bun a avut o viață personală complexă, cu patru căsătorii și mai multe relații din care s-au născut 11 copii. Dintre aceștia, cinci au urcat ulterior pe tronul Moldovei: Iliaș, Ștefan al II-lea, Petru al III-lea, Petru Aron și Bogdan al II-lea (tatăl lui Ștefan cel Mare). Ultimii doi au fost copii din afara căsătoriei.
Soțiile domnitorului au fost în mare parte de religie catolică, printre ele aflându-se Margareta, fiica unui mare demnitar polonez, și Ringala, verișoara regelui Vladislav al Poloniei. Aceasta din urmă a încercat să-l convertească pe domnitor la catolicism, ceea ce a dus la un divorț costisitor în 1421. A urmat o căsătorie cu Marina, o boieroaică moldoveancă de religie ortodoxă, care i-a fost alături până la moarte.
Moartea și moștenirea
Alexandru cel Bun a murit pe 1 ianuarie 1432, la Mănăstirea Bistrița, în urma unui atac de cord. A fost înmormântat alături de soția sa Ana, fiica lui Mircea cel Bătrân. Moștenirea sa istorică este una durabilă: un stat organizat, o biserică recunoscută și o epocă de pace rară în acele timpuri.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram
