Sportivi din Republica Moldova au obținut șase medalii la Campionatul Mondial la luptă la brâu, versiunea ucraineană.
Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere au urcat Maxim Iuhnevici (90 kg, Bălți), la masculin, și Vera Zorea (52 kg, Călărași), la feminin.
Tot în concursul feminin, Marinela Burcă (57 kg, Călărași) și Alina Burghelea (78 kg, Călărași) au intrat în posesia medaliilor de argint, iar Constantin Zorea (70 kg, Călărași) și Lucian Brai (80 kg, Călărași) au ocupat locul III.
La Campionatul Mondial la luptă la brâu, versiunea ucraineană, participă circa 200 de sportivi din 23 de țări.
Competiția se desfășoară în perioada 11-17 decembrie, la Vilnius, Lituania.