Luptătoarea Anastasia Nichita, medaliată cu argintul olimpic, a primit oferte tentante din parte altor state, unde condițiile pentru sportivi sunt mult mai avantajoase. Cu toate acestea, Anastasia a ales să rămână loială Republicii Moldova, un gest apreciat de întreaga comunitate sportivă.
„După Olimpiada din Tokyo trebuia să plec din țară. Italia oferea premii mult mai motivaționale, cazare, alimentare, echipă în spate, sponsori”, a declarat Anastasia Nichita, luptătoare, medaliată cu argintul olimpic, în cadrul unei ediții speciale a Studioului Olimpic, la TVR Moldova.
Luptătorul Valeriu Mircea a confirmat că atât el, cât și Anastasia, au avut propuneri de a reprezenta alte țări, însă au decis să continue sub drapelul Republicii Moldova, în ciuda dificultăților financiare și lipsei de sponsori din țară. Aceștia speră că guvernul va introduce legea sponsorizării pentru a oferi sportivilor moldoveni sprijinul necesar în cariera lor.
„Au fost propuneri din mai multe părți ca noi să reprezentăm alte țări. A fost cât pe ce să plecăm din Republica Moldova deoarece, într-adevăr, acum sunt schimbări, s-a văzut, dar în trecut sportivii plângeau…Anastasia trebuia să reprezinte Italia.
Campioana europeană în Italia primea 45 de mii de euro, campioana mondială, 70 de mii de euro, campioana olimpică, 190 de mii de euro. În plus, dacă vii cu medalie de la Olimpiadă, îți oferă un apartament, mașină, și tot așa, sponsori. Din păcate, la noi în Republica Moldova nu este legea sponsorizării, sperăm că o s-o aplice guvernarea. Până când nu avem sponsori care să susțină sportivii, sunt doar oameni cu suflet mare care vor să ne ajute”, spune luptătorul Valeriu Mircea.
Anastasia Nichita apreciază schimbările recente din sportul moldovenesc, dar subliniază nevoia de îmbunătățiri continue, cum ar fi săli de sport performante, centre de reabilitare, cantine bune și suport medical pentru sportivi.
„Ne bucurăm că în ultima perioadă se încep a face schimbări. Avem nevoie de săli de sport, săli performante, cu utilaje noi. Avem nevoie de centre de reabilitare, unde sportivii să poată să meargă la recuperare după o accidentare, după o competiție. Avem nevoie de cantine bune. Ne bucurăm mult că avem maseurul nostru care merge la competiții, avem medic. Deja, încet, încet, lucrurile se schimbă și sperăm pe viitor să se atragă atenția la aceste aspecte”, adaugă luptătoarea Anastasia Nichita.
Jocurile Olimpice de la Paris s-au dovedit a fi o ediție istorică pentru Republica Moldova. Luptătoarea Anastasia Nichita a obținut pentru Republica Moldova prima medalie de argint după o pauză de 24 de ani. Sportiva a cucerit titlul de vicecampioană olimpică la categoria 57 de kilograme, unind o țară întreagă în fața televizoarelor.