Copiii de la Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni au o grădiniță practic nouă. Prin Programul Național Satul European, s-a demolat vechea clădire care avea peste 100 de ani și s-a construit un bloc nou, de la zero.
Ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a scris despre aceasta pe pagina sa de Facebook.
Potrivit ministrului la etajul întâi este o stație de tratare a apei, care deservește bucătăria și cei peste 260 de copii care frecventează instituția preșcolară. Tot aici sunt amenajate mai multe încăperi destinate depozitării alimentelor.
La etajul doi se află bucătăria, iar la etajul trei a fost aranjată o nouă grupă complet echipată.
„Continuăm să creăm infrastructura necesară pentru copii și cadrul didactic și să oferim celor mai mici o alimentație sănătoasă și standarde de igienă și siguranță alimentară înalte”, declară ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.