Meșterii populari din țară sunt omagiați astăzi în cadrul unui spectacol ”Revenire la rădăcini”, organizat în parteneriat cu Primăria Chișinău cu ocazia celor 30 de ani de la înființarea Uniunii Meșterilor Populari din Republica Moldova.
Artiștii au fost felicitați de edilul Capitalei, Ion Ceban, care le-a mulțumit meșterilor populari pentru păstrarea tradițiilor și pentru munca pe care o fac cu mare dedicație.
”Mă bucur că Primăria Chișinău este partener la acest eveniment, dar împreună am reușit în ultimii ani să organizăm foarte multe evenimente, târguri, expoziții, atât în țară, cât și peste hotare. Astăzi la toate evenimentele organizate de Primăria Chișinău sunt prezenți cu târguri și expoziții, meșterii populari. Nu cred că există vreun eveniment fără voi, de la Crăciun, până la Paște și la sărbătorile naționale. Mă bucur că putem face multe lucruri împreună. Lumea aceasta, care este zbuciumată, complicată, rătăcită, are nevoie de dumneavoastră, este foarte nevoie de autentic, ca să ne cunoaștem rădăcinile, vă mulțumesc că ne amintiți cine suntem”, a declarat primarul Capitalei, Ion Ceban, în cadrul deschiderii evenimentului.
La cei 30 de ani de la înființare, Uniunea Meșterilor Populari din Republica Moldova numără peste 400 de membri din țara noastră și România.