Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că ruta de autobuz nr. 15 către orașul Codru a fost lansată în această dimineață. Ruta are denumirea Orașul Chișinău, Strada Academiei – Orașul Codru, Strada Potârniche.
„Avem multe semnături colectate în această privință. Măsura a fost luată în scopul eficientizării transportării călătorilor și deservirea calitativă a populației din această localitate”, a declarat Ion Ceban.
Primarul a anunțat, de asemenea, că în această perioadă se lucrează la lansarea unei noi rute către Dumbrava și Trușeni.
„Recent, două rute noi au fost lansate către localitatea Bubuieci și Durlești. Acum analizăm și alte localități pentru a crea rute de transport public. La toate locațiile sunt intervenții pe partea de infrastructură, astfel ca autobuzele să se poată întoarce și să fie manevrate pe diferite sectoare”, a spus Ion Ceban.
Primarul a mulțumit locuitorilor pentru implicare. „Vreau să mulțumesc locuitorilor, cu care am reușit să facem multe proiecte frumoase pentru Chișinău. Mulțumesc pentru implicare”, a conchis Ion Ceban.