Peste 1 000 de sportivi din 30 de țări vor participa în perioada 9-18 iunie 2023, la Centrul MoldExpo din Capitală la cea de-a 32-a ediție a Campionatul European de Armwrestling și cea de-a 24 ediție a Campionatului European de Para Armwrestling. Potrivit primului general Ion Ceban, Primăria Chișinău va fi partener în organizarea acestui eveniment important și mă bucur că sute de sportivi, dar și oaspeți din multe țări vor vizita Chișinăul.
„Despre programul evenimentului am discutat la întrevederea cu Secretarul General al Federației Europene și Mondiale de Armwrestling, Mircea Simionescu – Simicel și reprezentanții oficiali ai forului național și internațional.
În ultimii doi ani de zile, municipalitatea a susţinut mai multe activităţi sportive, prin cofinanţare. În ultima perioadă, prin crearea condițiilor de infrastructură sportivă, Chişinăul este gazda diferitor evenimente sportive de amploare: regionale, europene, internaţionale şi acest lucru este unul bun pentru imaginea Capitalei noastre.
Totodată, este şi o responsabilitate, pentru că ne face să activizăm proiectele de infrastructură, inclusiv în instituţiile de învăţământ, unde avem deja deschise clase specializate pe diferite profiluri şi în care investim mulţi bani pentru modernizarea stadioanelor şi a sălilor de sport.
Totodată, amenajăm terenuri de sport în parcurile şi scuarurile din Chişinău, unde vin tot mai mulţi locuitori ai capitalei pentru a-şi petrece timpul liber”, a conchis edilul.
Doar pentru anul curent Primăria Chișinău a alocat pentru domeniul sportului din bugetul municipal peste 20 de milioane de lei, inclusiv 5 milioane de lei pentru proiectele cofinanțate.