În cadrul celei mai recente reuniuni a CPA RM‑UE, Republica Moldova a primit aprecieri importante pentru dinamica pozitivă a reformelor și avansului real spre integrarea europeană.
Delagatii europeni au remarcat că Executivul de la Chișinău a demonstrat determinare în implementarea legislației și normelor necesare pentru aderare, chiar și în fața provocărilor regionale și economice.
Printre realizări evidențiate se numără progresele în domenii-cheie: ajustarea cadrului legislativ, alinierea politicilor publice la standardele europene, creșterea cooperării cu instituțiile europene și deschiderea spre transparență și modernizare. Aceste rezultate sporesc încrederea că Moldova merge într‑o direcție corectă spre Uniunea Europeană.
Oficialii CPA RM‑UE au reiterat sprijinul pentru parcursul european al țării, subliniind că progresele concrete și stabilitatea reformelor sunt condiții esențiale pentru continuarea negocierilor de aderare. Astfel, dialogul politic și cooperarea cu instituțiile UE rămân deschise și mai active decât până acum.
Autoritățile de la Chișinău au salutat aprecierile și au declarat că își reafirmă angajamentul de a continua ritmul reformelor: consolidarea statului de drept, dezvoltarea economică, modernizarea infrastructurii și implementarea standardelor europene în beneficiul cetățenilor.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram