China a anunţat vineri că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară, începând cu 30 noiembrie 2024.
China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.
China va extinde, de asemenea, perioada de şedere fără viză de la 15 zile la 30 de zile pentru cetăţenii tuturor celor 38 de ţări din cadrul programului său fără vize, a anunţat televiziunea de stat CCTV.