🚧Lucrările de reabilitare a Șos. Hîncești continuă pe tronsonul din beton, situat între str. Sihastrului și intrarea în orașul Ialoveni.
În prezent, se intervine cu lucrări de colmatare a rosturilor cu mastic bituminos și plombarea suprafețelor degradate cu mortar polimeric, acțiuni esențiale pentru asigurarea durabilității carosabilului.
Până în prezent, au fost realizate lucrările:
-frezarea straturilor degradate și corectarea profilului drumului;
-restabilirea rosturilor de dilatație termică;
-aplicarea tehnologiei Grinding pentru creșterea rugozității și îmbunătățirea planeității – utilizată în premieră în Republica Moldova;
-înlocuirea și betonarea dalelor deteriorate;
-reparația fisurilor și etanșarea rosturilor cu materiale moderne.
Tronsonul de beton de 3,4 km și 8 benzi de pe Șos. Hîncești, principală legătură între Chișinău și sudul țării, beneficiază pentru prima dată de reparații capitale de la construcție.
În paralel, pe partea opusă a Șos. Hîncești, între str. Lech Kaczynski și str. Sihastrului, Regia „Exdrupo” efectuează lucrări de modernizare, prin schimbarea bordurilor, frezarea și asfaltarea drumului și repararea rețelei de canalizare pluvială.






Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram