Doar una din cinci grădinițe din Republica Moldova are o sală de sport proprie, iar copiii sunt nevoiți să desfășoare orele de educație fizică în spații improvizate. Grădinița nr. 5 din Comrat, cu aproximativ 300 de copii, se va număra în curând printre excepții.
Lucrările pentru construirea unei săli de sport moderne, cu o suprafață de aproape 190 m², sunt deja în desfășurare și urmează să fie finalizate până la sfârșitul verii anului 2026. Pe lângă sala de sport, clădirea va include și două birouri, eliberând astfel spațiile ocupate în prezent de activitățile fizice.
Investiția, în valoare de 2,2 milioane de lei, este asigurată din bugetul instituției și al Primăriei Comrat. De asemenea, dotarea cu echipamente sportive va fi susținută de Agenția TIKA.
Potrivit administrației, lucrările de construcție a structurii vor fi încheiate în acest an, urmând ca finisajele și echiparea interioară să aibă loc în 2026.
După aproape un deceniu de solicitări, copiii din Grădinița nr. 5 vor avea, în sfârșit, condiții corespunzătoare pentru educație fizică.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram