Maratonul „Velo Road Chișinău”, ajuns la ediția a IV-a, a atras sâmbătă peste 150 de cicliști și iubitori ai transportului alternativ, inclusiv Primarul General, Ion Ceban, care a participat la cursă pe trotinetă, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Chișinău.
Evenimentul, ce s-a desfășurat în capitală, a inclus participanți de toate vârstele – de la copii și tineri, până la familii și seniori. “Maratoniștii s-au deplasat pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, până la Academia de Științe a Moldovei, după care s-au întors pe bulevardul central, direcția spre sectorul Buiucani, au traversat Piața Dimitrie Cantemir, strada Ion Creangă, cu întoarcere la Piața Unirii Principatelor Române, de unde s-au întors la Primărie, unde a fost finișul”, se menționează în comunicat.
Ion Ceban, care încurajează folosirea transportului alternativ, a declarat că “orașul este mai bine adaptat acum pentru deplasarea cu bicicleta sau cu trotineta, ceia ce nu era mai înainte, având în vedere că infrastructura de drumuri care face legătura dintre sectoare, permite deplasarea în siguranță, fiind reabilitate trotuarele, carosabilul și fiind amenajate benzi dedicate pentru transportul public.”
Primarul General a adăugat că “în continuare urmează să se intervină și pe zonele adiacente, pentru a fi accesibile pentru cicliști.”
La finalul Maratonului „Velo Road Chișinău”, toți participanții au primit certificate de participare din partea organizatorilor. O nouă ediție a acestui maraton, cu un traseu nou, urmează a fi desfășurată în luna august.