Procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, situația de securitate din regiune, precum și consolidarea relațiilor pe dimensiunea comisiilor parlamentare se vor afla miercuri pe agenda discuțiilor dintre parlamentarii din Republica Moldova și Italia.
La Chișinău, senatorii italieni vor avea întrevederi cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, cu vicepreședinta Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Ana Racu, precum și cu Secretarii de Stat de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și de la Ministerul Apărării.
Precizăm că o delegație a Comisiei Afaceri Externe și Apărare din cadrul Senatului Republicii Italiene se află, în perioada 14-16 iunie, într-o vizită în Republica Moldova la invitația președintei Comisiei politică externă și integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova, Doina Gherman.