Președintele Grupului de prietenie din partea Republicii Moldova cu Turcia, Fiodor Gagauz, și membra acestuia, Larisa Novac, se află într-o vizită de lucru, la Ankara, unde au planificate mai multe întrevederi cu oficiali turci, iar un subiect prioritar de pe agenda discuțiilor este conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere.
Unul dintre subiectele discutate în cadrul vizitei de lucru a fost urgentarea ratificării acordului bilateral privind conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere. De asemenea, oficialii au vorbit despre desfășurarea celei de a X-a ședințe a Comisiei interguvernamentale mixte pentru cooperare economică.
În context, deputații din Parlamentul Republicii Moldova au enunțat obiectivul de a majora schimburile bilaterale comerciale până la un miliard de dolari.
De asemenea, deputații moldoveni și-au exprimat recunoștința pentru suportul oferit de Turcia țării noastre pentru combaterea și diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19, dar și pentru asistența Republicii Moldova în gestionarea crizei refugiaților ucraineni. Oficialii au enunțat disponibilitatea de a intensifica schimbul de vizite între ambele legislative la toate nivelurile.
Agenda vizitei include întrevederi cu președintele Grupului de prietenie Turcia – Republica Moldova, Mehmet Altay, copreședintele Comisiei parlamentare mixte a Uniunii Europene, Emrah Karayel, președintele comisiei parlamentare pentru educație, cultură, tineret și sport, Emrullah Osler și viceministrul Afacerilor Exerne al Turciei, Yavuz Selim Kiran.
De asemenea, Larisa Novac și Fiodor Gagauz s-au întâlnit cu deputați ai Marii Adunări Naționale a Turciei și oameni de afaceri.
sursa: realitatea.md