Sistemul public de sănătate din Republica Moldova marchează un progres semnificativ. La Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” din Chișinău a fost aplicată, în premieră, o tehnică modernă și minim invazivă pentru tratarea bolii aterosclerotice coronariene: rotablația coronariană.
Această metodă inovatoare a fost utilizată cu succes la doi pacienți care prezentau leziuni coronariene calcificate sever, cazuri în care, până acum, singura opțiune era intervenția chirurgicală deschisă (by-pass aortocoronarian).
Rotablația coronariană presupune folosirea unui micro-dispozitiv rotativ cu vârf diamantat, care macină depunerile dure de calciu din arterele inimii. Aceasta permite ulterior implantarea eficientă a stenturilor printr-o procedură percutanată (PCI), evitând operația majoră.
Intervențiile au fost efectuate de echipa Secției Cardiologie Intervențională și Electrofiziologie, sub conducerea doctorului Andrei Grib. Ambele proceduri s-au încheiat cu succes, fără complicații, iar pacienții au fost externați după doar patru zile. Unul dintre aceștia a declarat că intervenția i-a redat speranța la o viață activă.
Spitalul aduce mulțumiri speciale profesorului Ion Popovici, doctor habilitat în medicină și președinte al Societății de Cardiologie și Radiologie Intervențională din Moldova, pentru implicarea activă în introducerea acestei metode în sectorul public.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram