Președinta Maia Sandu va participa, la invitația autorităților britanice, la ceremonia de încoronare a Majestății Sale Regele Charles al III-lea. Evenimentul va avea loc pe 6 mai.
Totodată, la Londra, șefa statului va avea și o întrevedere cu moldovenii stabiliți în Marea Britanie.
Menționăm că Charles al III-lea este rege al Regatului Unit și al țărilor Canada, Australia, Noua Zeelandă, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Tuvalu, Sfânta Lucia, Belize, Insulele Solomon, Jamaica, Antigua și Barbuda, Sfântul Kitts și Nevis, Sfântul Vincențiu și Grenadinele, începând cu 8 septembrie 2022, în urma decesului mamei sale, Elisabeta a II-a.