La Cahul a fost lansată recent o expoziție de fotografie care reunește lucrările celor 13 participanți ai taberei de fotografie „Egalitatea în Obiectiv”, susţinută de Uniunea Europeană. În cadrul taberei, aceştia au învățat cum să devină promotorii egalității de gen și ai drepturilor omului în societate, prin intermediul artei fotografice, și să experimenteze tehnici de creare a portretelor, eseurilor foto și a expozițiilor fotografice.
Evenimentul a avut loc în scuarul Universității de Stat „Bogdan-Petriceicu Hasdeu”, fiind înscris în cadrul campaniei “16 zile împotriva violenței pe bază de gen”. „Cred că prin această expoziție, egalitatea poate fi văzută la două niveluri, primul fiind la nivel de gândire. Trebuie să te gândești la egalitate ca să poți depista posibila ei absență, și celălalt nivel prevede să faci ceva în legătură cu egalitatea, pentru că ea nu poate fi asigurată doar prin gândire. Tinerii sunt agenți ai schimbării. Voi sunteți cei care le veți spune politicienilor, precum și semenilor voștri, ce nu e bine, ce nu funcționează”, a estimat Jānis Mažeiks, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
La rândul său, Dominka Stojanovska, reprezentantă de țară a Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) Moldova, a afirmat că a rămas surprinsă și emoționată de fotografiile pe care le-a văzut la expoziția „Egalitatea în Obiectiv”. „Rolurile predeterminate și stereotipurile pot fi depășite. În reprezentarea vizuală pe care am văzut-o astăzi aici, voi arătați că ceea ce ați fost voi învățați de mici poate fi depășit. Expoziția aceasta e o dovadă a contrariului. Trebuie să oprim fenomenul de a fi predeterminați, pentru că astfel nu numai voi aveți de pierdut, dar și societatea, și statul”, a relevant Dominka Stojanovska.
Anterior, fiecare participant care a realizat fotografii în cadrul taberei „Egalitatea în Obiectiv” de la Cahul și-a prezentat lucrările la expoziții individuale, în localitățile de baştină.
Într-un an marcat de pandemia de COVID-19, participanții la tabăra „Egalitatea în Obiectiv” au ilustrat propria viziune a egalității de gen, cu scopul de a sensibiliza opinia publică asupra acestui subiect. Ei au vizitat diferite localități din raionul Cahul și au căutat protagoniști/protagoniste pentru a crea propriile eseuri și povești.
Sursa: moldpres.md