Familiile cu mulți copii, vârstnicii singuri din mediul rural, persoanele cu dizabilități și cele cu venituri mici au fost susținute direct de Uniunea Europeană în perioada crizei energetice. Valoarea suportului financiar oferit direct familiilor și gospodăriilor s-a ridicat la peste 3 milioane de euro, scrie Radio Chișinău.
Peste 44 de mii de gospodării vulnerabile, selectate din toate raioanele țării, au primit ajutor financiar direct care să le permită să treacă mai ușor peste criza energetică, începând cu luna decembrie 2021. Ajutoare financiare în valoare de câte o mie de lei au fost oferite în luna martie anul trecut pentru familiile cu venituri mici de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar câte 700 de lei au fost oferiți persoanelor din grupurile cele mai mult afectate, din zona de sud, în perioada noiembrie 2022 – martie 2023.
Uniunea Europeană a susținut prin intermediul unui proiect social mii de gospodării cu venituri mici pe perioada rece a anului și a oferit granturi de la 5 mii la 60 de mii de euro pentru 17 organizații ale societății civile cu scopul atenuării crizei energetice.
Rep. Moldova aparține familiei europene, care o susține în procesul integrării, a subliniat șeful Delegației Uniunii Europene, Janis Mazeiks, la conferința de încheiere a programului de susținere energetică:
„Proiect finanțat cu 5 milioane de euro de Uniunea Europeană, și aici aș vrea să aduc mulțumiri celor de la People in Need pentru implementarea acestui proiect timp de 16 luni, care a cuprins mai multe de 33 mii de persoane, cei mai vulnerabili din țară. Peste 44 mii de gospodării au primit suport financiar, 5 prestatori de servicii din societatea civila au primit granturi”, spune Janis Mazeiks.
Pentru prima dată în asemenea proiecte au fost oferiți bani în numerar direct oamenilor aflați în dificultate, care pare a fi o metodă eficace, a spus directorul regional pentru țările Parteneriatului Estic și Balcani, al organizației People in Need, Petr Drbohlav:
„Am decis că cea mai bună abordare în cadrul acestui proiect ar fi să colaborăm cu societatea civilă locală, care au oferit servicii de susținere celor mai vulnerabili. Și tot prin ei, am alocat pentru prima dată bani în numerar, care a fost cel mai efectiv instrument de asistență. La început au fost foarte multe întrebări cu privire la oferirea banilor în numerar deoarece, până în acel moment, cu excepția guvernului din Rep. Moldova, nimeni nu a folosit un astfel de program”, spune Petr Drbohlav.
Mii de gospodării au beneficiat de ajutor pentru cumpărarea lemnului, achitarea facturilor pentru consumul energetic și de prânzuri calde, a spus coordonatorul de proiect la People in Need Moldova, Vladislav Scripniciuc:
„Proiectul are drept scop susținerea celor mai vulnerabili, iar pachetul de intervenție este axat pe reducerea efectelor crizei energetice. A prevăzut 17 granturi pentru organizațiile societății civile care și-au dezvoltat capacitatea de a asigura grupurile vulnerabile cu servicii sociale. Au fost asigurat servicii precum cantina socială, prânzuri calde, ajutor financiar pentru achitarea facturilor la gaz și lemne pentru foc”, spune Vladislav Scripniciuc.
Proiectul a fost implementat în perioada decembrie 2021 – aprilie 2023.