Duminică seara, pe stadionul Stade de France din Paris, a avut loc Ceremonia de închidere a celei de-a XVII-a ediție a Jocurilor Paralimpice. Evenimentul a reunit aproximativ 60.000 de spectatori, printre care și secretarul de stat pentru domeniul sportului, Sergiu Gurin.
Portdrapelul Republicii Moldova la festivitatea de închidere a fost Ion Basoc și Ina Cernei, ambii sportivi în proba de para judo. Lotul național paralimpic al Moldovei a obținut două medalii la această ediție: una de argint prin Ion Basoc (+90kg) și una de bronz prin Oleg Crețul (-90kg).
Republica Moldova a încheiat Jocurile Paralimpice pe locul 73 din 184 de țări participante. China a câștigat cele mai multe medalii, 220, dintre care 94 de aur, urmată de Marea Britanie cu 124 de medalii, inclusiv 49 de aur, și Statele Unite cu 105 medalii, dintre care 36 de aur.
Jocurile Paralimpice de la Paris s-au desfășurat în perioada 28 august – 8 septembrie și au reunit circa 5.000 de sportivi din întreaga lume, competițiile acoperind 22 de discipline sportive.