Compania estoniană Iute Credit Europe AS, despre care s-a scris de nenumărate ori că ar avea legături ce persoane politice cu trecut și prezent dubios și care gestionează compania de microfinanțare IuteCredit din Republica Moldova a ajuns să controleze 96% din capitalul băncii Energbank. Acesta a plătit recent 46,7 milioane lei pentru a procura încă 10,97% din acțiunile Energbank. Creșterea influenței a avut loc după ce Iute Credit Europe a anunțat oferta publică obligatorie la 15 martie, când deținea o participație de 83,62 la sută din acțiunile emise ale băncii.
Povestea schimbării conducerii Energbank începe la 11 ianuarie 2019, pe când guvernatorul Octavian Armașu abia intra în rolul de șef al sistemului bancar din Moldova. Atunci banca centrală a constatat activitatea concertată a unor acționari fără permisiunea prealabilă scrisă a regulatorului. În acest sens, Comitetul executiv al BNM a aprobat, hotărârea privind suspendarea exercițiului unor drepturi în privința a 52,77% din acțiuni. Urmare deciziei BNM, acționarii vizați urmau, conform legii, să înstrăineze acțiunile deținute în capitalul social al băncii. Acesta a fost primul pas în „eliberarea” acțiunilor disponibile pe piață.
Surse din piață susțin că tranzacția a avut loc cu nemijlocita aprobare a guvernatorului Octavian Armașu, el având influență atât în cadrul Consiliului de supraveghere, cât și în Comitetul executiv al BNM.
Componența organelor de conducere BNM o puteți vedea AICI. Atragem atenția asupra faptului că la finele anului 2021, Comitetul executiv BNM a fost completat cu 3 membri noi, Constantin Șchendrea, Tatiana Ivanichichina și Arcadie Albu, astfel Octavian Armașu obținând majoritatea de voturi în Consiliu.
În prezent, foștii acționari continuă lupta în instanță pentru recuperarea acțiunilor. Aceștia au obținut câștig de cauză la Curtea de Apel pentru faptul că au fost deposedați de acțiuni.
La începutul lunii februarie, avocatul Ion Păduraru, fost ministru al Justiției, susținea că prin măsurile luate în anul 2019, Banca Națională a admis un abuz față de acționarii Energbank, care ar fi fost comis „sub drapelul fals al executării unor obligații față de structurile financiare internaționale (FMI și BM)”. Tot el mai declara, citat de Mold-street.com, că pe bani mici se se preia o bancă cu câteva sute de milioane de lei profit nerepartizat.
Citat: Acest caz este unul ieșit din comun. Mi-am făcut impresia că „atacul” BNM asupra Energbank (au fost sancționaţi circa 75% din acţionari) făcea parte dintr-un plan elaborat și pregătit în timpurile de tristă faimă. Când spun pregătit, mă refer și la crearea unor mecanisme simple și eficiente de preluare cu „bani mici” a unei bănci mici, dar prospere, cu active reale, inclusiv cu câteva sute de milioane de lei profit nerepartizat”, afirma Ion Păduraru, care apără interesele a patru foști acţionari ai Energbank.
Prețul inițial de vânzare a unei acțiuni dintr-un pachet de 35,67% a fost stabilit la 283,99 lei, iar pentru celelalte pachete – 212,42 lei, un preț mult mai mic decât cel estimat inițial: prețul estimat al acțiunilor băncii la data primei expuneri spre vânzare (noiembrie 2019) depășea cifra de 330 lei per acțiune.
În final, la data expirării perioadei de 6 luni, acordate prin lege pentru vânzarea separată a acțiunilor, majoritatea absolută a acțiunilor a rămas nevândute. Prețul acțiunilor reducându-se continuu.
Astfel la 11 februarie 2022 Iute Credit a cumpărat 49,7% din capitalul bănci. Astfel, cu un profit de 60 milioane de lei, controlul Energbank a fost vândut pentru 169,5 milioane de lei. Cererea de achiziție a fost depusă la sfârșitul lunii iulie 2021, pentru a obține permisiunea de a achiziționa pachetul majoritar de acțiuni la BC „ENERGBANK” S.A.
Lobby și legături cu politicul
Deși compania de microfinanțare este înregistrată în Estonia majoritatea activelor companie sunt deținute în Republica Moldova. În același timp, compania de creditare nebancară nu desfășoară activități financiare în țările baltice, iar pentru activitățile din Moldova au fost făcut lobby deschis de către diverși reprezentanți, politicieni, foști membri ai Partidului Democrat din Republica Moldova, ceea ce poate însemna o revenire la vechile scheme care erau relevante sub regimul lui Vladimir Plahotniuc.
Este de remarcat faptul că anterior IuteCredit Europe a primit permisiunea de a încheia o tranzacție pe EuroCreditBank de la Banca Națională a Moldovei, în ciuda prezenței unor informații negative despre filiala solicitantului (instituția de microfinanțare IuteCredit Kosovo). Suplimentar, prin decizia Băncii Centrale a Republicii Kosovo, licența de funcționare a IuteCredit Kosovo a fost revocată din 6 decembrie 2019 și a fost inițiată procedura de lichidare. Motivele revocării licenței în Kosovo au fost invocate ca abaterea IuteCredit Europe AS de la planul de afaceri, după aprobarea căruia compania a primit licența.
În plus, autoritățile de reglementare din Kosovo au fost nemulțumite de nerespectarea ratelor dobânzilor actuale la împrumuturi, care au fost de câteva ori mai mari decât ratele și standardele planului de afaceri, precum și mai mari decât ratele la împrumuturi aplicate de alte instituții financiare din țară.
Ulterior, Acționarul IuteCredit Kosovo a fost declarat inapt și a fost numit un lichidator de stat.
Achiziționarea EuroCreditBank, refuzată în urma unor scheme de capital
Este de remarcat faptul că compania a solicitat achiziționarea de acțiuni EuroCreditBank, dar nu a făcut acest lucru în 2020.
Unul dintre motivele pentru care tranzacția de cumpărare a acțiunilor EuroCreditBank de către IuteCredit Europe AS nu a avut loc este că o parte din acționarii EuroCreditBank, în ciuda presiunii exercitate asupra lor de către reprezentanții IuteCredit Europe AS, nu au acceptat principalele condiții ale tranzacției.
Mărul discordiei a fost „Tranzacția propusă de reprezentanții IuteCredit Europe AS și anume decizia organelor de conducere ale EuroCreditBank de a cumpăra un portofoliu de credite al IuteCredit Moldova în valoare de 300 de milioane de lei”.
Acești bani urmau să fie folosiți pentru a cumpăra acțiuni EuroCreditBank de la acționarii care doreau să-și vândă participația. Consiliul de Supraveghere al EuroCreditBank a abandonat afacerea dubioasă.
Situația a fost raportată diferit autorităților centrale. Pentru Banca Națională a Moldovei, IuteCredit Europe AS și-a motivat refuzul de a cumpăra acțiunile EuroCreditBank prin lipsa de transparență și proasta reputație a acționarilor existenți ai EuroCreditBank. Acordul a fost reziliat.
De achiziție urmau să se ocupe Marcel Chircă și Victor Iuraș. Marcel Chircă a lucrat la Ministerul Economiei în perioada 1999-2013, a fost Președintele Consiliului de Administrație al EXIMBANK CB – Gruppo Veneto Banca. În 2015-2017, Director Regional la Digital Finance International (o divizie a Finstar Financial Group, Rusia). Din noiembrie 2017, partener, consultant la BIS-Capital (Moldova), condus de fostul ministru al Economiei Valeriu Lazăr.
Victor Iuraș a lucrat multă vreme la Moldova Agroindbank. Iuraș și fostul viceguvernator BNM, Aureliu Cincilei au lucrat împreună la Agroindbank. Nu întâmplător Iute Credit a primit permisiunea de la BNM în 2020 pentru a achiziționa EuroCreditBank. Aureliu Cincilei a ocupat funcția de președinte din 2004 până în 2013 al respectivei bănci.
Cine a tras sforile în tranzacția Energbank
După eșecul în achiziția EuroCreditBank, la sfârșitul lunii iulie 2021 IuteCredit Europe AS a depus o cerere la Banca Națională a Moldovei, condusă de guvernatorul Octavian Armașu, pentru a obține permisiunea de a achiziționa pachetul majoritar de acțiuni la Energbank. Cererea a fost depusă pe vremea când viceguvernator la BNM era Aureliu Cincilei. Amintim că acesta ar fi fost implicat și în renumitul furt al miliardului din anul 2014 motiv pentru care a și fost reținut în data de 5 martie 2020, fiind suspectat de fraudă și spălare de bani. De remarcat că Aureliu Cincilei este soțul Ruxandei Glavan, membră a Partidului Democrat din Republica Moldova pe timpul lui Plahotniuc. Ruxanda Glavan a ocupat funcția de ministru al Sănătății și ministru al Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova.