Proprietarii de case au discuții nesfârșite cu vecinii, care se încheie de multe ori cu procese în instanță. Mărul discordiei sunt ferestrele de lumină, pentru că nimeni nu vrea să se vadă ce face în propria casă.
Codul Civil are o prevedere expresă pentru fereastra de lumină, care este cu totul altceva decât fereastra de vedere. Astfel, la articolul 616 se prevede că „dispoziţiile articolului 615 nu exclud dreptul proprietarului de a-şi deschide, fără limită de distanţă, ferestre de lumină dacă sunt astfel construite încât să împiedice vederea spre fondul învecinat.”
Pe românește, proprietarii de case își pot construi oricâte ferestre de lumină doresc, însă au obligația să facă în așa fel încât să nu poată vedea în curtea și casa învecinată.
Asta înseamnă să cumpere geamuri mate pentru ferestre, de pildă, sau să găsească o altă soluție, astfel încât vecinul către care au fost construite ferestrele de lumină să nu se simtă urmărit în propria curte și casă.
„Blocul are geamuri care dau în curtea mea”
Prevederea din Codul Civil legată de ferestrele de lumină a stârnit discuții aprinse pe legeaz.net. Numeroși proprietari de case și-au spus problemele de care s-au lovit în relația cu vecinii.
„Lângă casa mea (fără etaj), s-a construit un bloc – parter cu 2 etaje, distanța până la gard e 2-3 metri, dar blocul are niște geamuri mari, care dau în curtea mea, casa mea, având toate geamurile spre bloc. Deci cei de la etajul 1 și 2 văd direct în casă. Precizez că distanța de la gard până la casă e cam de 8 metri. Este legal sau ar fi trebuit să pună geamuri cu folie sau cu panou de plexiglas?”, scrie o femeie.
Nu contează distanța față de curtea vecină
Un bărbat este supărat că are geamuri de lumină, dar nu vede nimic prin ele, chiar dacă curtea vecinului său este la o distanță apreciabilă de casă.
„Am două geamuri de lumină și aerisire ( la bucătărie și baie) de 48/28 centimetri, care dau înspre grădină și curtea vecinului. Geamurile se rabatează spre interior și nu am deloc vedere în curtea vecinului !!!! Este legal???? Între peretele cu geamurile respective și curtea vecinului sunt aproximativ 25-30 metri!!!!”, scrie supărat proprietarul de casă.
Îi răspunde un alt proprietar, care subliniază ceea ce Codul Civil stipulează foarte clar.
„Este legal conform articolului 616 din Codul Civil. Se specifică clar că nu trebuie limită de distanță atât timp cât ferestrele sunt de lumină si aerisire si deci practic nu puteți vedea spre fondul învecinat. Fiind geam mat cu deschidere oscilorabatantă, îndepliniți cerințele legii, iar în practica judecătorească există precedente prin care se confirmă dreptul proprietarului de a avea acest tip de ferestre construite încât să nu contravină cu prevederile articolului 615 din Codul Civil”, explică bărbatul.
Potrivit alineatului 1 din articolul 615, „este obligatorie păstrarea unei distanţe de cel puţin 2 metri între fondul, îngrădit sau neîngrădit, aparţinând proprietarului vecin şi fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi orientate către acest fond.”