Cea mai mare campanie de educație financiară din experiența Republicii Moldova a fost lansată astăzi la Chișinău, de Ziua Internațională a Economisirii, marcată anual pe 31 octombrie. Prioritățile acțiunii au fost prezentate la un eveniment public, alături de rezultatele unui sondaj privind evaluarea educației financiare a populației din Republica Moldova. Campania se va desfășura pe durata unui an, până în toamna anului 2024, și va cuprinde tot teritoriul Republicii Moldova.
Acțiunea este organizată de Banca Națională a Moldovei (BNM) în parteneriat cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, cu suportul Programului USAID „Reforme Instituționale și Structurale în Moldova.
Campania națională de educație financiară este adresată tuturor cetățenilor, indiferent de vârstă și ocupație și își propune să intensifice eforturile de educație financiară în societate. Astfel, consumatorii vor afla ce posibilități de economisire și investire există în Republica Moldova, care este legătura dintre risc și venituri, cum de comparat corect diferite oferte de creditare, care sunt riscurile asociate criptomonedelor.
„Este important ca publicul să înțeleagă activitatea sectorului bancar și ceea ce se întâmplă în mediul financiar. Astfel, educația financiară este o parte componentă absolut necesară a comunicării în acest sens și are ca bază și prioritate susținerea oricărui cetățean care dorește să-și dezvolte cultura financiară”, a spus guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu.
Directorul Misiunii USAID Moldova, Jeff Bryan, a accentuat importanța înțelegerii principiilor financiare de către cetățeni, care nu au cunoștințele și abilitățile necesare pentru a lua decizii financiare informate. „Alfabetizarea financiară nu este un lux, ci o necesitate”, a menționat directorul USAID Moldova.
În cadrul sondajului privind evaluarea educației financiare, circa două treimi din respondenți s-au autoevaluat la nivelul „mediu” privind cunoștințele financiare. Mai mulți cetățeni consideră că au cunoștințe scăzute (19,4%) în domeniul financiar decât cei care susțin că au cunoștințe peste medie (12,9%). Datele obținute în urma sondajului vor fi utilizate la elaborarea Programului strategic de educație financiară la nivel național, în cadrul asistenței strategice oferite de USAID, și, respectiv, la desfășurarea campaniei de educație financiară lansate astăzi.