Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul a lansat fundația INOTEK, care va gestiona Centrul de Excelență în IT „Inotek”, deschis acum opt luni în incinta universității. Fundația va iniția proiecte de dezvoltare economică în regiunea de sud a țării, cu scopul de a crea noi locuri de muncă și de a îmbunătăți calitatea vieții în comunitate.
„Fundația INOTEK își propune să ofere acces la cele mai noi tehnologii și instrumente digitale, precum și la programe de formare și instruire adecvate. Vrem să diversificăm oportunitățile de dezvoltare pentru regiunea Cahul”, a menționat Nicolae Mocanu, administrator al fundației INOTEK.
Până acum, centrul „Inotek”a fost administrat de echipa proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”. Acesta reprezintă un loc de întâlnire pentru tinerii inovatori, antreprenori și specialiști din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor. Centrul dispune de echipamente moderne, oferind un mediu propice dezvoltării ideilor și proiectelor inovatoare. Aici sunt desfășurate cursuri IT pentru adulți, evenimente de networking, traininguri informative pe subiecte de educație digitală, cursuri de robotică și programare pentru copii, precum și programe educaționale și antreprenoriale. Noua fundație își propune să continue aceste activități, dar și să inițieze altele, cum ar fi consilierea în carieră pentru fete și femei, programe de formare continuă pentru cadrele didactice și funcționarii publici din întreaga regiune și o varietate de cursuri pentru a-i ajuta pe cei care doresc să învețe o meserie a viitorului.
„Fundația Inotek este o platformă de conexiune pentru copii, elevi, studenti și tinere talente, pentru antreprenori și profesori, companii IT și experți din diverse domenii. Ne dorim ca prin intermediul programelor care vor fi desfășurate să contribuim la dezvoltarea regiunii de sud și la creșterea economică a țării”, afirmă Rodica Negru, director adjunct al proiectului EU4Moldova: Startup City Cahul.
EU Innovation Centre Cahul – Inotek cuprinde 5 săli de curs, toate adaptate activităților ce sporesc creativitatea, incluziunea și accesul echitabil la oportunități de dezvoltare. Acesta a fost lansat în parteneriat cu Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul și Primăria Municipiului Cahul, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și Ambasadei Suediei în cadrul EU4Moldova: Startup City Cahul, proiect implementat de ATIC.