Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a conferit interpretului Vali Boghean titlul onorific de „Artist al Poporului” în timpul concertului său susținut joi seară la Palatul Național „Nicolae Sulac”.
Vali Boghean este un artist basarabean polivalent – compozitor, interpret, cantautor. S-a născut la Bumbăta, raionul Ungheni, într-o familie cu 14 copii, din care majoritatea, inclusiv tatăl, a profesat sau profesează muzica.
A făcut câțiva ani de școală muzicală la Cornești, un sat aflat la opt kilometri de localitatea natală, unde a studiat pianul și trompeta, apoi, la Ungheni, a îndrăgit jazzul.
La Chișinău, grație unor mentori ca Valentina Butnaru, Victor Buruiană și Anatol Ștefăneț, s-a apropiat de poezie și de muzica populară. După spusele sale, experiența în cadrul formației „Trigon” a fost pentru artist un adevărat conservator.
Scriitorul Vitalie Ciobanu îl prezintă pe Vali Boghean, într-un text publicat pe Europa Liberă Moldova, drept un artist care se reinventează mereu și caută formule de creație originale.