Proiectul „Dialog între generații”, inițiat municipalitate, este în topul listei proiectelor de succes ale Direcției Cultură a mun. Chișinău, care nu doar că le-a permis oamenilor de diferite vârste să petreacă frumos timpul liber, ci a legat și noi prietenii sau chiar cupluri. Este concluzia șefului interimar al Direcției Cultură, Alina Tabacari, care a precizat că, în ultimii ani, structura pe care o conduce a lansat evenimente cultural-artistice de diferite genuri în care s-au regăsit toți locuitorii Chișinăului, indiferent de vârstă.
Amintim, în perioada caldă a anului, „Dialog între generații” se desfășoară în fiecare weekend în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, iar în perioada rece – la Palatul de Cultură al Feroviarilor.
Un alt proiect important este și „Te salut Chișinău”, care în 2024 va fi la cea de-a patra ediție.
„Sunt trei sau patru zile de festival, unde avem diverse activități, concerte, fiecare zi având un program dedicat pentru un anumit public”, a declarat Alina Tabacari în cadrul Podcastului „Chișinău LIVE”.
„Te salut Chișinău” nu oferă publicului doar concerte, ci și diferite expoziții, activități culturale sau chiar conferințe științifice.
Totodată, un alt proiect educațional important sunt și manualele de istorie locală „Chișinăul Meu”, inițiativă ce permite educarea tinerei generații în spiritul cunoașterii și respectului față de trecutul istoric al Chișinăului.