Cel mai mare patinoar din lume și-a deschis porțile, weekendul trecut, în Orașul Luminilor. Parizienii au câteva săptămâni la dispoziție în care se pot delecta pe gheață, într-un palat veritabil.
Acesta este Marele Palat al Gheții, locul preferat al patinatorilor din Paris și din împrejurimi.
Uriașul patinoar acoperit, cu o suprafață de 3.000 de metri pătrați, este la doar câțiva pași de Champs-Élysées și e deschis tuturor – tineri și bătrâni, începători sau veterani ai patinajului. La lăsarea serii, palatul e luminat de sărbătoare, iar atmosfera e întreținută de mai mulți DJ.
„Este atât de tare, luminile sunt uimitoare și este cu adevărat un vis împlinit, este atât de frumos.”
„Nu este foarte frig, putem descoperi Grand Palais, este foarte plăcut.”
„De Crăciun este o ieșire ideală pentru familie. Atât cei mici, cât și cei mari au de ce să se bucure, așa că e cu adevărat minunat.”
„Îmi place enorm pentru că sunt lumini și patinoarul este imens.”
Chiar dacă este unul dintre cele mai mari patinoare din lume, vizitatorii trebuie să urmeze un program bine stabilit, ca să nu se aglomereze. La amiază este momentul copiilor, iar seara, patinoarul se transformă în ring de dans.
Olivier Maurey, președintele grupului Ludéric și organizator al Grand Palais des Glaces:
„Este un spectacol de lumini uriaș. În tot spațiul avem peste 800 de proiectoare – toate LED, astfel încât consumă foarte puțin – și este o atmosferă incredibilă până la ora 2 dimineața.”
Peste 250.000 de oameni sunt așteptați să treacă pragul patinoarului până în 8 ianuarie, când ediția din această iarnă se va încheia.