Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Grupul artistic internaţional „Volarism”, organizează expoziţia de pictură „Zboruri de mătase” a artistului din Republica Moldova Teodor Buzu, care va fi deschisă publicului în Galeria Institutului în perioada 11-20 decembrie 2024.
Artistul va expune 20 de lucrări, executate în tehnica acuarelei pe suport de hârtie manuală sau mătase, lucrări de dimensiuni variabile cu dominanta 100×100 cm, creaţii originale, cele mai multe dintre acestea special lucrate pentru expoziţia personală din oraşul lagunar. Mesajul vizual transmis prin această expoziţie sintetizează discursul artistului în cheia avangardismului european.
Artist complet şi complex, cu realizări notabile în varii domenii ale artelor vizuale – pictura de şevalet, lucrări monumentale, grafică etc. -, Teodor Buzu excelează în tehnica acuarelei, unde îmbină armonios şi inteligent fervoarea cromatică a etosului românesc, natal, cu rigoarea tehnicii specifice plasticii central-europene.
Născut în Basarabia, cu cetăţenie română, este absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Harkov (Ucraina). În prezent este profesor la Şcoala de Arte din Tabor (Republica Cehă), membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova şi al Uniunii Artiştilor Plastici din Boemia de Sud. De asemenea, este fondator al iniţiativei „Volarism”, mişcare artistică activă în cadrul artelor vizuale contemporane, care reuneşte plasticieni din România, Republica Cehă, Italia, Germania, Polonia, Austria.
Teodor Buzu este nume cunoscut în mediile artistice româneşti şi europene. Prin caracterul creaţiei sale, aduce conotaţii unui fenomen al artelor plastice româneşti legat de diaspora noastră artistică din Europa. Lucrările lui Teodor Buzu sunt pline de lumină, dar nu pot fi definite univoc ca abstracte sau figurative. Mai degrabă ele sunt o simbioză a ambelor stiluri care se constituie într-o manieră individuală a creaţiei sale.
Plasticianul participă constant la expoziţiile din România şi marea majoritate a ţărilor europene. Are un palmares remarcabil: premii internaţionale; 106 expoziţii personale; 118 participări la expoziţii de grup; curator pentru simpozioane internaţionale; lucrări în instituţii şi colecţii de artă pe toate continentele.
Teodor Buzu e considerat de către critica de specialitate, în cadrul artelor vizuale contemporane, unul dintre talentaţii şi inspiraţii artişti promotori ai picturii române în străinătate.