Reprezentanții Ministerului Economiei anunță despre un nou proiect investițional, în valoare de 14 milioane euro, care va genera 250 de locuri de muncă în țara noaastră.
Este vorba de un proiect al companiei Omni Steel, specializată în prelucrarea oțelului.
Compania va opera cu materie primă (deșeuri de fier) achiziționată de la agenții economici locali și va folosi tehnologia de topire a metalului prin inducție, cu un impact redus asupra mediului.
„Felicit fondatorii companiei și le mulțumesc pentru implicarea pe piața Republicii Moldova. Asistăm la un eveniment care susține strategia ministerului economiei de dezvoltare a economiei naționale: investiții în dezvoltarea platformelor industriale și crearea locurilor de muncă; atragerea diasporei acasă pentru a implementa experiența dobândită peste hotare, în cazul dat transferul de tehnologie din România; colaborarea între domeniul IT și alte industrii, unul din investitori fiind un antreprenor în domeniul tehnologiilor informaționale.” a precizat ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, care a salutat gestul investitorilor și și-a exprimat încrederea că acest exemplu va fi urmat și de alți investitori.
Compania Omni Steel are o capacitate de producere a oțelului beton de 100-150.000 tone anual și este amplasată în Pănășești, subzona 8 a Zonei Economice Libere Bălți. Lucrările de producere sunt preconizate pentru toamna anului 2022.
Sursa: realitatea.md